10 dec. 2011

Imposibila Intoarcere

S-a impiedicat in primul spin ce i-a iesit in cale uitand de marea de trandafiri din fata. A cazut intre petalele frante si amestecate cu noroiul din mintea ei juvenila ca si cand acest lucru ar fi fost cel mai normal lucru pe care l-ar fi putut face. A simtit picioarele alunecandu-I scurt, tocul rupt in spini si pacate, si s-a lasat prada caderii, golului din stomac si a zambit ca pentru cei care nu o vad.
Petalele i-au atins fata mai inainte ca ea sa le caute conturul in noroiul ce le tinea cald, si i-au ranit sufletul cum prea putini au reusit vreodata sa o faca. Fiecare secunda din cadere ii aducea aminte de sfatul bunicii: “O data si o data, tot ai sa cazi. Ar fi bine sa ai de cine sa te tii!” Fiecare cuvant ii taia respiratia si asa sacadata. Pamantul nu l-a simtit nici rece, nici cald…nu l-a simtit deloc atunci cand i-a cuprins trupul ca in 2 palme.
Gandurile se desirau ca de pe un mosor batran, incapabil sa isi tina patura peste metalu-i greu si rece. Unde a fost? Ce a facut si cand? A iubit trandafiri sau crini? A iubit zarnacadeaua din glastra gazdei sau doar faptul ca era ceva acolo? Cine a fost? dar si mai important, cine era ea? Cum a ajuns sa fie o ea cu atatea ele in ea si niciodata singura deplin? Singuratatea nu e mai buna? Noroiul ii patrundea si mai tare in oasele-i fragile, ii lua caldura din aerul ce-l respira, murdarind si ce mai ramasese curat. Ce pacat, nu avea sapun de pacate, nu avea gel de dus pentru ganduri si nici deodorant pentru ganduri indecente.
A imbratisat cu drag ce era al ei, ce mai ramasese al ei in rasuflul aerului de calm. Si-a strans rochia si perlele rupte de pe siragul vorbirii si a gangurit ca un copil catre neant:
-         
        -  Dezorientat, un pui de om dezorientat...