25 nov. 2010

Yume

Mâna îi aluneca uşor pe bară. Legănatul metroului era atât de liniştitor pentru ea. Nu auzea metalul scrâşnind, nu vedea oamenii absenţi. Părea atât de fermecată de geamul din faţa ei încât tot ce se afla în jur pierdea din trăsături, se camuflau în sentimente ciudate ce încercau să intre pe sub mâneci, prin ochi, prin urechi. Tăcerea unei voci se auzi. Brusc, gândurile au ameţit şi-au stârnit furtuna sentimentală. Nu a mai avut cum să se oprească, nu a mai putut deschide gura, visele au zburat în geamul din faţa ei, iar imaginea s-a blocat in fereastră ca într-o oglindă de mult uitată pe perete. Oglinda avea nevoie de imagine ca să poată trăi şi a furat-o pe a ei. Absentă, furată, fata a zâmbit ciudat. Imaginea ei din fereastră nu a schiţat nimic. Schimbul fusese făcut şi nimic nu mai putea dezlega pactul.
Uşor şi-a desprins mâna, ca o balerină ce aşteaptă aplauzele la sfârşit de spectacol, priveşte peste umăr pentru a-şi vedea colegii ce au conspirat la realizarea actului artistic…Nu era nimeni; în urma ei nu era nimeni. Ochii ce sticleau adineauri în fereastra metroului erau punctele unei realităţi ce s-a născut prea devreme pentru a fi trăită. Fata a zâmbit din nou. Oglinda s-a eschivat.

Va urma…

Niciun comentariu: