3 nov. 2010

is there...


Bătrâna urmărea liniştită visele soarelui pe asfalt. Nu a spus nimic pentru mai bine de jumătate de oră. Puţin încovoiată de umbre, de ideile giganţilor ce păşesc fără a se uita pe ce calcă, bătrâna cerea viaţă… cerea încă minute preţioase de vedere înceţoşată. În tinereţe nu a avut nevoie de ochelari, acum, după atâtea decade, i se părea că a purta ochelari e ca şi cum ţi-ai altera realitatea. Refuza ferm să îi atârne de gât şi să-şi obosească ochii cu ei. Mâinile aveau ridurile muncii şi umbrele unor necazuri ce au săpat vene adânci pline de cele mai multe ori de durere şi nu de sânge. Nu s-a plâns niciodată de ceea ce i se întâmpla, cel puţin aşa zicea.
Cu toate astea, corpul ei spunea mereu adevărul, ţipa din rărunchi un adevăr ce se simţea şi pe care nu puteai să îl palmezi. Viaţa se scurge din noi şi pe zi ce trece uităm gânduri şi sentimente ce ne-au animat vreodată. E un gând odios dar plin de speranţă.

Niciun comentariu: