4 nov. 2010

Inerţie surdă


MI-e silă, mi-e silă de vorbele astea care se spun zilnic. Acum nu mai e destul să priveşti, nu mai e destul să zâmbeşti. E o întreagă teorie a conspiraţiei în ceea ce priveşte vorbitul, dar azi vreau să îţi vorbesc cu tăcerea.Mi-e cea mai la îndemână. Tu, ce stai pe scaunul cel negru, tu ce stai sprijinit de tăblia patului, tu ce mergi cu mâinile în buzunare, TU, cel ce te faci că ne asculţi, voi să mă auziţi cum tac.
De ceva timp încoace, doar ochii unor oameni mai îmi spuneau câte ceva. Forma lor, culoarea nu întotdeauna foarte bine definită, irisul ce îşi schimba forma în funcţie de interes, ridurile fine din jurul ochilor ce se accentuau uşor dacă zâmbeai cu sufletul, toate mi-erau dragi. Acum caut ochi şi văd doar globi oculari. Acum îi disec şi nu găsesc nimic. Caut ochi să îmi ţină de urât.
Tăcerea vorbeşte, ochii tac...


Mă caută,tu,
Inerţie surdă,căci,
Râsu-i mort de mult!

Niciun comentariu: