28 apr. 2010


M-am aşezat pe genunchii singurătăţii mele şi-am plâns ca în braţele unui necunoscut. Aveam impresia că nu mă ştie, nu îmi cunoaşte păcatele, nu-mi ştie viciile, dar mă lasă să mă odihnesc fără să întrebe nimic. Îşi apropie braţele de mine, părul îmi mângâia lacrimile şi nu scotea un sunet. Îi auzeam respiraţia sacadată..sau oare să fi fost a mea ? Mi-am sprijinit capul greu de gânduri de piept şi nu i-am auzit inima, nicio bătaie, nimic. Parcă ar fi fost gol pe dinăuntru şi numai aerul îi umplea plămânii. Era rece, atât de rece încât fiorii mi-au pătruns adânc în cerurile minţii şi de aceea oasele au început să tremure, mi-a răcit febra plânsului şi-am adormit. Am adormit pe veci în braţele unui necunoscut ce avea să mă cunoască, încet, pe veci.

...

M-am trezit pe un bulevard de suflete sfărmate.



Asculta mai multe audio Muzica

Niciun comentariu: