23 iul. 2009

Oglindă, oglinjoară, cine-i...?





You don't have the power to upset me. You don't matter enough to upset me.


Seamănă din ce în ce mai mult cu dictonul pe care mi l-am ales cu aproape 2 ani în urmă. E atât de puternic la exterior încât ar reuşi probabil să ridice şi acum indicii unui psihic ajuns la saturaţie în ceea ce priveşte realitatea. Ei bine, nu cred că ăsta ar fi singurul motiv pentru care ne-am alege într-un final un astfel de călăuzitor şi nici nu atinge punctul pe care azi aş vrea să-l văd pus pe tapet şi ţintuit până când se clarifică total.

Motivul pe care l-am ales este "secretul". ACEL secret pe care îl ascunzi de când ai aflat că lumea e rea şi e acordată după principiul "cât timp nu dau prea mult de la mine, totul e OK!". E vorba despre o artă cameleonică minuţios detaliată de păţiţi în diferitele discursuri apoteotice, cu o vână retorică disimulată perfect. E ARTĂ!

Ascunzişul e în vogă! E ceea ce se poartă ! Iar trendurile, după cum ştim, trebuiesc respectate. Şi atunci, un văl teatral aşezat peste psihic şi o privire glumeaţă mereu te ajută! Faptul că ai fi trist sau că ai avea probleme nu interesează pe nimeni. Cred că până la urmă ăsta e şi faptul cel mai dezamăgitor din toată povestea asta. Lumea a ajuns să nu te mai accepte fără mască. Vorbim aici despre un accesoriu de neînlocuit, despre o luptă de supravieţuire în care îţi eşti propriul duşman şi până la urmă şi cel mai puternic. Ştii de ce? Bănuieşti? Hai să îţi zic eu, nu de alta, dar nu vreau să ajungi la o altă concluzie total diferită de a mea şi să cazi din nou în porţiunea neasfaltată din care tocmai încerc să te scot. Îţi eşti cel mai mare duşman pentru că deşi refuzi să îţi spui secretul celorlalţi, TU (da, tu!) îl ştii. Da, e ca şi cum aţi fi doi/două.

Te ştiu, te-am văzut şi ieri cu acelaşi zâmbet superb de om convins că astăzi trebuie să reuşească, cu aceleaşi gesturi, puţin cam nesigure din punctul meu de vedere. Cine şi-ar atinge mereu pantalonii înainte de a zice ceva, cine ar căuta cu disperare nişte ochi atenţi la propria persoană astfel încât să nu se simtă stingher de fiecare dată când deschide gura; cine şi-ar potrivi de sute de ori părul, când cu mâna dreaptă când cu stânga; cine ar avea noduri în stomac de fiecare dată când simte că nu mai are nimic de zis; cine ar încerca o poziţie mai confortabilă a picioarelor sub o masă şi aşa mică pentru orgolii şi comportamente fals-gentile; cine ar fixa un punct din neantul ce brusc devine atât de cunoscut, atât de palpabil, ca şi cum ai avea o portocală în faţa ochilor şi i-ai putea desface fiecare felie în parte, iar tot acest proces ar avea un impact major asupra sinapselor emiţătoare de energie cerebrală. Cine? ( e doar un efect retoric alocat discursului meu, pentru a da un plus de je ne sais quoi). Îţi voi curma eu suferinţa, eşti iarăşi TU ! Te miră? Acum sincer, te miră? Ştiam eu.

Continuă să crezi că eşti puternic, te rog continuă, pentru că printre oameni de genul ăsta e uşor să trăieşti. E uşor să le serveşti ceea ce vor, e uşor să îi priveşti în ochi,vezi din start ce îi frământă ! Masca vă face simpli. Secretul vă face simpli şi vă uneşte într-o ligă uşor de recunoscut şi întreţinut!

Aş vrea o încheiere dar mi-e frică. Subiectul nu este epuizat şi atunci a-i ataşa o concluzie ar însemna să îngrop la loc ceea ce cu greu am reuşit să scot! Dar îţi zic ţie, numai ţie celui ce mă citeşti : You don't have the power to upset me. You don't matter enough to upset me.

Cum îţi place oglinda ?


2 comentarii:

Vania spunea...

Nataşa are o oglindă similară, dar, din modestie, nu-i adresează întrebări. Ştie prea bine cine-i cea mai frumoasă pisică din ţară...

Daphne spunea...

Atotcunoaştere sau indiferenţă?! Mi-e frică de cea care ar avea cea mai mare putere din cele două...


Nataşa...nume frumos:)