4 iul. 2009

je suis...je ne suis pas

E a doua oară când încerc să scriu ceva pe ziua de azi...
Întotdeauna, înainte de a începe să scriu ceva, stau în faţa unei coli albe şi lipsite de gânduri reci, dureroase şi mă gândesc cum am să o schimonosesc, cum am să îi întorc vârfurile la fiecare idee ce nu îmi iese aşa cum ar trebui; un proces atât de sadic în care foaia stă şi aşteaptă toate mişcările mele ca şi cum i-ar face plăcere.
Azi nu e nimic nou, niciodată nu este nimic nou , e prea vechi ca să poată fi amintit, şi dacă ar fi nou nu ar trebui eu să mă chinui să scriu ceva ci s-ar afla din presă.
Şi ce dacă vrei să îmi vezi faţa cea uda de lacrimile ce îşi tot fac drum printre toţi porii desfăcuţi de vreme şi de timp? Şi ce dacă lumea există şi ce dacă viaţa te scoate din sărite? Şi ce dacă îţi tot vine să faci salturi mortale de pe marginea unei lame fine de oţel?
Ei?Şi ce dacă?
Nu am nimic nou, toate se repetă.
Eu? Eu ce? Ce vrei să îţi zic? Că totul e bine, că nu contează ce s-a întâmplat? Nu! "Nu" la toate!


Voltaj - Vara trecuta (ploua) V8
Asculta mai multe audio Diverse

7 comentarii:

printrenori spunea...

lumea nu vrea noutati.. ci banalitati ambalate frumos si vandute la pret redus...
blogul ne mai scoate din amorteala... ne pune sa gandim ceva nou... sa scriem ceva bun... sa nu ne complacem.
"Eu? Eu ce? Ce vrei să îţi zic? Că totul e bine, că nu contează ce s-a întâmplat? Nu! "Nu" la toate!"
strigat surd...

daphne spunea...

Dar a fost cândva ceva mai mult decât un strigăt surd? Deşi mai bine i s-ar potrivi apelativul "mut"!


Cu bine!

Violeta spunea...

Hmmm... O foaie albă care îţi zâmbeşte în batjocură, tu care îţi maltratezi neuronii... De ce îmi aminteşte imaginea asta de temele la retorică? :))

Câte din ideile noastre, din cuvintele noastre sau, mai bine spus, cât din noi e nou?

daphne spunea...

Ouch, ai pus punctul pe "I"- temele la retorică!!!( mă trec fiori numai când mă gândesc la ceea ce a fost :)) )

Cât din noi e nou? Nimic! Nici macar gândurile nu ne sunt noi, sau or fi noi doar pentru noi pe când pentru alţii sunt atât de vechi! Vechi de când lumea!
Şi vine intrebarea : are rost să spunem aceleaşi lucruri în forme diferite?

Cu bine!

printrenori spunea...

uhm.. sa spunem aceleasi lucruri in forme diferite... da! cred ca are rost. pentru ca desi totul e vechi si nimic nu se schimba in noi.... adevarul e ca fiecare alegere, optiune care o facem,ne transforma si acelasi lucru care ne-a vorbit atunci intr-un fel anume... acum ne poate vorbi in alt fel. bogatia cuvintelor nu consta in multitudinea intelesurilor ci in trairile care ni le provoaca de fiecare data cand le intalnim.
deci. are rost.:)

Violeta spunea...

Şi eu cred că are rost. Spunem, în cea mai mare parte a timpului (ca să nu generalizez) aceleaşi lucruri, dar dăm şi ceva din propria personalitate. Cred ca forma este cea care face diferenţa, care dă un alt înţeles. Că tot amintisem de retorică, gândeşte-te la exerciţiile de stil ale lui Queneau - aceeaşi frază spusă în 98 de feluri (sau câte erau), având de fiecare dată o altă nuanţă.

daphne spunea...


@printrenori & @Violeta
Buun, avem "esenta" in forme diferite si deci spunem aproape acelasi lucru, oricat de mica ar fi diferenta sau oricat de mare. Nu ajungi sa te plictisesti?
Nu ar fi necesara o cantitate destul de mare, daca mi se permite termenul asta de masurare, de imaginatie si vointa sa vezi de fiecare data ceva altfel in acelasi "lucru"? Si daca intr-adevar astea ar fi acele 2 "atribute" necesare si, sa zicem suficiente, ai putea sa le mentii la nesfarsit?