27 iul. 2009

şi Tiranului o să îi fie frig..

Aştept Noaptea în fiecare noapte ca o salvare continuă şi sigură. Iar în aste nopţi mi-am format un obicei fastidios de a urmări mişcările unei mâini invizibile ce se strecoară de fiecare dată deasupra norilor şi îi prinde-n pumn, lăsându-i sadic să dănţuiască într-o continuă horă a ielelor. Mirosul dispare , urechile se-nfundă şi tot ce se petrece în jur devine un nonsens. Şi e ciudat cum viaţa îşi apară dreptul de a te poseda în astfel de momente, cum caută un trup în care să îşi înfingă venele, e ciudat că în nonsens apare sentimentul de frică şi de abia atunci ai vrea să lupţi. Numai că lupta este una pe viaţă şi pe moarte în care psihicul devine victimă colaterală. Dar oarecum e bine, ai măcar viaţă, chiar crezi că ar mai conta şi ce gândeşti?!


De ce nu ai vrea să lupţi atunci când ţi-e bine, de ce atunci refuzi cu îndârjire să îţi afli vreun scop? De ce trebuie să apară nonsensul şi atunci de abia să afli că nu ştii ceea ce vrei. În nonsens, viaţa se luptă cu ea însăşi, se contrazice pe sine şi te aduce pe tine, muritorul, sacrificiu pe altarul orgoliului. Nu, nu caut scuze omului şi nu caut vinovaţi mai vinovaţi decât fiinţa umană.


Viaţa se chinuie să îţi arate cum să o apreciezi, cum să îi faci loc mereu în corp şi să stea pe piedestalul Nemuririi. De fiecare dată când ţi-e greu, când ai mai avea puţin şi ai scăpa de ea, atunci se trezeşte mereu cineva să îţi dea sfatul demonic "e greu acum, dar totul se întâmplă pentru a aprecia mai târziu ceea ce e bun şi frumos".Şi nu ştiu cum momentele astea dificile sunt din ce în ce mai multe. Ce ştii tu ce e bun şi frumos pentru mine? De unde şi până unde bunăvoinţa asta gratuită? Nu-i nimic, acest sfat îl voi pasa într-un final înapoi stăpânului şi aluia care stăpân l-a făcut. Aştept momentul crucial şi îl aştept nu pentru că ar fi vreo salvare indecentă ci pentru ca ochii să vadă o faţă, o singură faţă.


Şi miroase-a suflet,

suflet fără aripi

atârnând cu greu de coaste...

Şi miroase-a moarte...

dulcea viaţa-ntrepătrunsă

de ne-simţire...

Şi miroase-a cadavru!

ce urgie omenească

demnă de un trup...

(octombrie, 2006)

Niciun comentariu: