17 iun. 2009

areta awai tsubasa

Cum să începi o poveste de la sfârşit? De ce ai începe o poveste tocmai de acolo? Dacă aş şti- dacă mi-aş putea imagina că sufletul mi se poate dezlipi de corp şi minte şi s’ar putea aşeza cuminte pe o lamă de microscop- totul ar fi mai uşor, pentru că aşa aş şti.
- Pământul ţi-e mormânt acum, Gândule! Ceea ce poate ai fi ştiut cândva azi e şters, ceea ce poate ai fi mişcat latent în suflet, acum e stana de piatră de la care a plecat. Nu e nimic ce să fi rămas pe veci, nu e nimic care să îţi marcheze prezenţa în acest Ev, nu e nimic şi nimicul e prea nimic pentru a-şi aduce aminte de tine. Mori, mori cu toate zilele ce trec peste tine, mori cu tot timpul tău pe care îl renegi de fiecare dată când uiţi sau îţi aduci aminte prea târziu. Mori şi simţi cum mori, mori şi ai vrea să mori mai repede pentru că te doare, dar timpul nu îţi mai e părtaş la faptă.
- Ai murit? Răspunde-mi! Ai murit? Ai reuşit să mori în zile şi nopţi?
- Eşti aici. Cine te-a adus aici păcat şi-a luat asupra sufletului său!
- Ai murit? Răspunde-mi!
...ţipătul e surd, îl simţi în tâmple ca un cuţit ce taie cartilajul , îţi seceră trupul ca şi cum ar fi din ceară, te-aduce aproape de somn ca mai apoi să te trezească brusc cu tăieturi…
- Ai venit să plângi? Nu te vreau aici, nu am nevoie de tine aici. Înţelege păcatul şi lasă-l să crească până la zenit. Nu e loc pentru tine şi lacrimile tale.
- Ai murit ? Te văd. Ai simţit?
- Iartă Tu cel ce ai vrut inimă şi sânge, iartă-l Tu, eu nu pot! Mă aude şi totuşi tace ! Nu vrea să vadă ! Crimă, e crimă ! Toţi văd, eu simt, el tace ! Unde-i justiţia ? Unde eşti ?
- Nu a murit, nu vrea să moară..



va urma...

Niciun comentariu: