31 dec. 2009

inca o zi (nimic special)

E ultima zi din an.Da, si?
Pentru mine nu reprezinta nimic. Nu are o semnificatie aparte, e doar o alta zi care se va termina din nou la ora 23:59:59...o alta zi care a inceput la fel ca toate celelalte: cu mine dandu-ma jos din pat la o ora rezonabila si se va incheia tot cu mine, culcandu-ma la o ora rezonabila. Nu e un eveniment. Se termina 2009 asa cum s-au terminat si ceilalti ani, la aceeasi ora, in aceeasi zi din calendar e..e simplu, e rutina si nu e eveniment.
E sarbatoare? Oare? E sarbatoare? Si chiar de ar scrie in calendar ca e sarbatoare de ce as sarbatori-o? pentru ca e scrisa in calendar? Nu simt sub nicio forma "sarbatoarea" asta, asa ca va las in compania unei melodii foarte dragi mie. Nu e colinda, nu e uratura, nu e nimic din ceea ce ar trebui ascultat acum. E o piesa..sunt niste maini care ating gentil pianul.


Nimic special...inca o zi.

20 dec. 2009

liniste pune acum peste toate


Samsar într-un bazar istovit,
mi-am botezat gândurile cu nume de flori.
Tulpinile au maltratat cerul infernului
Ş-apoi s-au ascuns în întuneric.

Inerţia arătătorul vizitează genunea unei coli,
Gura? gura râde printre cruci, sicrie, morţi,
Iar sufletul…
Cu sufletul se dă acum la sorţi.


Inertia gandurilor ma sperie mai tare decat orice alta delasare a corpului, integritatea unei amintiri mi se pare a fi vesnic intima adevarului si deci realitatii în care ne-am situat.



12 dec. 2009

Confuza...sau nu!


Postare noua? Cand? Cum?
Da, stiu, nu am mai scris de atat de mult timp si daca la inceput mi se parea atat de important sa scriu, sa imi transcriu sentimentele sau opiniile, acum nu mai pot, nu mai am timp, nu mai vreau. Am vazut ca nu se schimba nimic, nu reusesc sa schimb nimic si poate din aceasta cauza acum cand deschid blogul mi se pare..nu stiu..l-am lipsit de viata in ultimele luni si ma simt vinovata. Da, sunt vinovata si ca atare scriu postul asta de disculpare.
As putea sa spun ca m-am angajat si muncesc si nu mai gasesc timp, si mai am si facultatea si mi se invarte capu' de cate proiecte ar fi de facut, licenta de terminat si de predat, de cat de mult e de citit si de invatat. Ha, te-ai fi asteptat sa zic astea si uite ca nu le-am zis:)) sau le-am zis......sunt confuza ...sau nu. Decide tu!

______________________

Zilele au trecut nebanuite, au trecut ca vantul rece peste fata si m-au imbatranit intr-o luna mai mult decat as fi crezut ca pot imbatrani in ani. Mi-am dat seama de multe, mi-am dat seama de oameni si de primele aparitii. Mi-am dat seama ca frunzele cad chiar daca tu esti fericit sau nu. Ca vei merge intotdeauna inainte in virtutea inertiei si ca vei tine capul sus doar ca sa fii si tu la fel de curajos precum ceilalti. Mi-am dat seama ca daca nu te plangi lucrurile trec mai usor si ca inima nu mai simte diferente mici de temperatura conjugala. Am citit in mine ca uitarea e posibila prin lipsa rememorarii sau prin lipsa efectiva a unei conversatii. A uita mi-am zis ca e imposibil si da, e imposibil numai daca te muti cu inima, suflet si minte in alta parte. Iti gasesti un nou salas, si un nou corp pentru tine si gandurille tale si toate trec ca prin minune. Avem un talent. Gasim intotdeauna un inlocuitor.

***
 If I fall, will you catch me ? 

30 oct. 2009

Paaaaarty!!!


Nu am mai scris de ceva vreme dar nici nu am simţit nevoia de a scrie.
Deci aşadar şi prin urmare sunt mai multe lucruri pe care le am în minte şi despre care o să scriu, bineînţeles în posturi diferite.
Să începem cu mirobolantele, fantasticele, superbele petreceri ce se dau prin cluburile studenţeşti! Nu am fost eu 2 ani prin cluburi şi alte alea de când sunt eu în Bucureşti dar sunt fată cuminte şi am zis să recuperez “marea” pierdere (momentan crăp de râs pentru că îmi tot aduc aminte de diversele faze-feţe etc.).
Bun, miercurea e seara-noaptea studenţească prin cluburile bucureştene şi deci intri moca. Se ia una bucată fată- aranjată, fardată, rujata, tunată (din mai toate punctele de vedere) la creier mai puţin însă.
N.B.. nu toate sunt aşa dar marea majoritate se uită cam urât la tine dacă eşti îmbrăcată doar în blugi şi un tricou şi în ciupici!!!
Să revenim. Tocmai am luat bucata de fată, purtătoare de sâni, vagin şi eventual fund (mai toate la vedere!) şi se trimite în club cu altele de tipul ei. Setarea se face pe modulul: în seara asta agăţ orice pare mai înalt –ca şi cum ar sta pe portofel !
Bifăm primul pas ca să trecem la al doilea! Se ia una bucată baiat- mascul feroce-gibon cu gâtul gros şi eventual, din când în când, câte o păpuşă masculină. Se aranjează, se pune cămăşuţă în trend, pantalonaşi în trend şi başcheţi în picioruşele finuţe de domnişoară, se dă cu gel-spumă-fixativ, se face o freză ţapănă dar care să nu pară că i-a luat prea mult timp! Se caută companioni – minim unu’ . Se setează modulul: în seara asta agăţ – în primă fază nu orice are sâni, vagin şi eventual fund; faza a 2a (beat mangă-muci) orice mi se pare a avea sâni, posibil vagin şi urmă de fund! Dă-o dreacu’, că doar nu m-am aranjat degeaba!! Se trimite în club.
Bifat şi pasul doi! Se trece la pasul 3- extazul metafizic din priviri ! pentru a atinge aceasta culme este nevoie de un ritm sacadat care se repetă la nesfârşit pe sistemul tuţi-taţi, puţină abţiguială, mâinile masculului undeva pe talia fetei şi alunecând slinos mai jos, mişcări lascive ale femelelor (nah, că putem mă, putem!!!) şi gata reţeta. Bine, mai urmează ceva beuturică alte alea şi la un moment dat observi, observi ceva fascinant- extazul :P şi, dacă eşti ca mine, cu capsa pusă mai mereu te buşeşte râsul! Muhaha ha ha ha I am evil ! The end
….nooot!!
Chestia e următoarea: nu toţi sunt la fel cu cei pe care i-am descris eu mai sus, dar asta predomină pe unde am mers eu şi nu m-am putut abţine să nu comentez (evident că aş mai avea multe de zis dar le iau aşa mai uşor ca să nu epuizez resursele!).

Multă baftă, milă şi pomană la voi toţi!


15 oct. 2009

Oderint dum metuant!


Secunda a facut infarct!
mesagerul,
un zambet sters de radiera,
profitand,
a ucis un iepure-ofranda.

cuibarit intr-o rama de istorie,
abonat etern Prioripost,
Dumnezeu
priveste craniul ce-a ramas...
-Uite,comedie umana!!!

10 oct. 2009

(never) ending story


Poate că inima iartă oricât de rănită ar fi, insă Timpul îşi are mersul lui şi nu uită, nu iartă. Nu poate. E singurul ce îşi urmează cursul, secundă după secundă, nu se abate, nu aşteaptă. De aceea pentu noi oamenii, vine momentul în care ar trebui să ne luăm rămas bun de la locuri…oameni… sentimente. Aruncăm o ultimă privire, ne întoarcem cu sufletul după câte o şansă mică de a recupera cumva trecutul, apoi, îţi faci curaj, zâmbeşti şi îţi repeţi că trebuie să poţi. Uşor, întorci spatele şi simţi aerul rece cum îţi mâgâie faţa şi ştii că e rece dintr-un motiv. Primul pas e greu, spun unii. Îi contrazic! Fiecare pas ce urmează e greu şi cu cât sunt mai mulţi cu atât e mai periculos.
Timpul macină, timpul umple goluri, timpul încearcă să cicatrizeze răni uitate mereu pe câte-un braţ, picior ca şi cum ar încerca să vindece răni ale sufletului, neştiind că acestea din urmă se vindecă greu sau poate că nu se vindecă niciodată.
Am găsit un decalog şi aparţine personajului din Viaţa pe un peron a lui Octavian Paler. Vreau şi eu să îl urmez deşi mi-e peste mână iar în unele porunci nu pot crede deloc. Le pot însă servi minţii ca un aperitiv, cât să nu îi mai dai ocazia de a rumega gânduri.

1. Să aştepţi oricât.
2. Să aştepţi orice.
3. Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
4. Să nu numeri zilele.
5. Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
6. Repetă că nu există pustiu.Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
7. Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
8. Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
9. Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
10. Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.


Let it be so.



sursa foto here

25 sept. 2009

Facilis descensus Averno !

Hit play


Shiro Sagisu - Never meant to belong
Asculta mai multe audio Muzica


“Mi-am plăsmuit un suflet
  din ţăndări de bolid,
  Aerian şi aspru, cu nostalgii de vid.”(Al.Phillippide)

Vreau, îmi doresc un bărbat, dar atenţie, un bărbat. Nu un baiat, nu un tip, nu un nene, ci doar un bărbat. Un barbat care să ştie 2 lucruri mari şi late:
  1. ceea ce vrea în viaţă, ceea ce vrea de la viaţă
  2.  mă vrea pe mine, că ar face absolut orice să mă aibe lângă el.
Mi-e silă să mă mai joc, am început să detest jocurile fragile din punct de vedere social ce se transformă în imorale cu fiecare atingere în plus, cu fiece vorbă trimisă pe câmpul de luptă. Mi-e silă să mai ridic steagul, nu mai pot duce răbdarea ca un crucifix atârnat de gât. Căutarea mi se pare iluzorie pentru că obiectul căutării mele se îndepărtează cu fiece joc ce îl alege să îl joace.

 “Mi-e dat să-mi caut timpul
zburând din eră-n eră
Şi să colind, eratic, prin secolii glodoşi.” (Al.Phillippide)

Caută-mă de vrei şi luptă până când sângele din inimă şi ochi afară va dori să iasă.
Caută-mă de vrei şi locul în care mă vei găsi nu o să îţi placă, dar cauta-mă.
Luptă daca asta vrei, luptă cu toată forţa ta.
Priveşte-mă întotdeauna în ochi şi dacă ai să mă gaseşti să nu îmi dai drumul, oricât m-aş zbate, căci ..

“Sunt cel dintâi Geneza-n batjocură să-mi iau
  Eu singur îmi sunt şarpe în paradisul meu.
  Cu inima-ncleştată în coama unui vers
  Îmi joc pe Prometeu gonit din univers.” (Al.Phillippide)

Şi-acum, spune-mi...

7 sept. 2009

frailty, thy name is ....

…am uitat cum să mă rog; simpla împreunare a mâinilor mi se pare atât de fragilă în faţa păcatelor, în faţa deşertăciunii, iar degetele par schimonosite în încercarea lor atât de patetică de a mima gestul.

Buzele se deschid cu greu de fiecare dată când ochii caută cerurile, o luptă acerbă între limbă şi dinţi, vorbe spuse la repezeală, fără vreun sens, fără logică. Ochii, deschişi sau închişi, se dovedesc a fi martorii profanării.

Genunchii nu se mai aşază ci pur şi simplu cad, cad din înălţimi şi dor. Durerea nu e una fizică şi nu iese niciodată din corp deşi nu îi aparţine.

Şi poziţia asta se dovedeşte ineficace...gândurile se izbesc necontenit de pereţii invizibili ai cenzurii provocând cutremure şi noduri în stomac, opriri temporare de inimă.

...am uitat cum să mă rog

...am uitat cum

...am uitat

...am

...am nimic!

2 sept. 2009

List osenniy


Vitas - An Autumn Leaf
Asculta mai multe audio Muzica

si ca sa si intelegeti ...

The world has broken up into thousands of pieces
Only emptiness was left in the eyes
My soul feels as if it were pricked by needles
Where did the Beauty disappear?
I am torn by melancholy
I am shattered to pieces

Like an autumn leaf in the wind
I'm playing a strange game
Like an autumn leaf in the wind
I'll erase myself from the memory

Scraps of incomprehensible thoughts
About someone who is very lonely
Are flowing around me in a stream
Striking me as if by electric discharge
I am torn by melancholy
I am shattered to pieces

Like an autumn leaf in the wind
I'm playing a strange game
Like an autumn leaf in the wind
I'll erase myself from the memory

28 aug. 2009

fantasy

Draw the lines of what is left of me and put the paper away. Hide it and then forget about it. You will soon have to draw me on your body, remember my lines without that paper because they aren’t ordinary. I’ll be your forever lasting tattoo. All people will look at you and they will only see me, my lines, you are defined by me.



I beg of you: close the door and pull the drapes. It’s time!

25 aug. 2009

Mă mărit !!




…eeee, pe dracu’ ! Ţi-ai găsit nebună care să îşi pună pirostriile! Yeah, right :))

Şi totuşi, în ziua de azi ca să te căpătuieşti din punctul ăsta de vedere , îţi cam trebuie niţel curaj, o groază de bani şi o doză bună de nebunie (fuck, zici că dau acilea reţete de “succesuri” la marea nuntire..brrrr ).

Ce m-a apucat cu subiectul ăsta? Păi sunt două motive:

  1. deja e al doilea sfârşit de săptămână (care evident că a trecut) în care nu mă mai pot uita la un film sau să citesc ceva fără "Ia-ţi mireasă ziua bună, de la tată, de la mumă" ca un refren stricat. Ştiu cântecul, imi place, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl ascult de enşpe mii de ori în aceeaşi zi (am încercat să închid şi geamurile etc.) "cântat" de tot felul de maiştri în ale trompetei şi acordeonului.
  2. Mousiu Printrenori s-a apucat să scrie despre nuntire şi am considerat că a fost mult prea finuţ, ceea ce eu nu mai încerc de ceva vreme :P (nu te superi, nu-i aşa Sir? ) plus de asta, merită dezvoltat subectu’ .

Revenind la primul motiv. Cel puţin la mine în Moldova Prosperă, nunţile sunt cu alai frate şi it’s a must să te vadă toţi vecinii, nu numai de la blocul tău, ci poţi încerca să atragi atenţia şi celor de prin blocurile vecine. Cheia succesului în această etapă este bineînţeles o formaţie super de sugative de ţuică, cu ceva instrumente acordate aiurea. Să nu uităm şi de rudele de pe la ţară, care vrei nu vrei, tot te pun să joci hora în faţa scării de bloc. Îmi plac obiceiurile, dar de ce este nevoie să le alteram în aşa un hal? Horă jucată cu tocuri de 10 cm , în rochii mulate pe un corp nu tocmai zvelt, pe o căldura ca asta şi ca să nu îţi faci cine ştie ce băşici pe la picioare, hai să purtăm şi nişte dresuri anapoda...brrr!!! Şi (Doamne fereşte!) să uităm de poşetuţa ,imitaţie de croncobaur ,de pe mâna stângă a la Moni, da, mâna aia care se bălăngăne şugubeaţă în timpul zmuncirilor frenetice şi zbierătelor care îţi urează iubire veşnică.

Deci. Se ia una bucată mire (serios că ii compătimesc p-ăştia- vara la 30 de grade la costum, cămaşă încheiată până-n gât, cu pampion, cu pantofi...uhhh...şi pe cât pui pariu că costumele alea nu-s de bumbac?!) şi i se ataşează două domnişoare de onoare. Fuste cât mai scurte, vă rugăm! Se adaugă alaiul de rigoare format din rudele militantului pentru păstrarea obiceiurilor. Să nu uitam de muzicanţi(pupa-i-aş pe frunte!) .Bucata de mire se duce să îşi ia naşii (ăia de încearcă să ii fie sfătuitori ptr toată viaţa şi până la urmă ajung să fie martori la procesul de divorţ!). Acolo iarăşi beuturică.. alea- alea. Tot traseul se face per pedes. Urmează slalom printre cască-gură până la căscioara miresei. Acilea iarăşi beuturică, glume deplasate de la beuturică, rude transpirate care vor neapărat să te îmbraţiseze şi să îţi aplice ştampila “buzele mele pupat’au şi obrazul acesta”! Bârfele de rigoare nu lipsesc, a se observa totuşi că până acum, încă nu a venit vorba de miri prea mult. Practic, nunta e mai mult o masă festivă la care rudele vin cu maţele goale si buzunarele doldora ca să plătească la sfârşit ce’o mâncat şi ce-o băut( se lasă bacşiş şi pentru circul oferit de ăia care o tras mai mult la măsea; deh, serviciu contra serviciu!)

Şi la sfârşit de nuntă (despre biserică şi dănţuială de la petrecerea de după, cu o altă ocazie) banii în plic, cu numele celui care i-a dat. Se contabilizează şi se ştie o treabă!! Imprumuturile alea se achită...alealalte nu...la asta o să mergem la nuntă...la ăsta nu.... Fişa tehnică a nunţii nu trebuie să lipsească! Fişa trebuie avută în mai multe exemplare de către membrii familiei.

Buuun, acuma să nu credeţi că toate nunţile îs la fel şi că toate te deranjează la nivel auditiv şi vizual. Sunt şi acele rare excepţii la care chiar te bucuri că oamenii s-au luat. Rare, dar sunt.

De-o fi să fie să fac şi eu nuntă nu vreau prea multe rubedenii, nu vreau muzica să mă conducă peste tot! Nu vreau nuntă cu dar! Nu vreau ca oamenii să se întrebe la masă între aperitiv şi sarmale : “Băh, da tu cât dai?”.

So help me God!






remember?



22 aug. 2009

In my beginning is my end


Mi-am visat moartea in repetate randuri. Acelasi vis, aceeasi calmitate la trezire. Niciodata disperata, fara a avea fruntea plina de transpiratie, fara puls grabit. Calma, rece. Sicriul meu nu are capac, e simplu, culoarea radacinii de brad. Are un mic cerc scrijelit in interior cu 3 raze. O simpla pernuta imi sta sub cap, fara zorzoane si danteluri sufocante chiar si pentru cei morti.
Nu port pantofi, nu sunt imbracata in mireasa. Hainele-mi sunt negre. Fata nu imi este acoperita si am ochii larg deschisi. Imi vad propria imagine in sicriu, ca pe fundul unui lac. Nu mi-am dat seama daca zambesc. Ochelarii sunt pe pernuta, alaturi. Mainile nu-mi sunt pe piept impreunate a rugaciune, ci stau cuminti pe langa corpul adormit pe vecie. Am intotdeauna impresia ca sicriul mi-e mare, ca am sa cad din el.
Nu am cruce la cap: nici de piatra, nici de lemn. Nu-mi aduc aminte sa fi fost cu tot cu sicriu in biserica...sa imi fi cantat cineva vesnica pomenire.
Am un copac in stanga capului dar nu imi ofera umbra. Cred ca e nuc, iar frunzele ii sunt incremenite. Pasari nu sunt. Zgomote nu se aud. Clopotele nu bat. E linistea mormantala. E acelasi sentiment cu o dimineata devreme pe o creasta de munte. E rece.E foarte rece. E linistit. Nici macar nu am alte morminte in jur,
Nu plange nimeni, nimeni nu ma plange.
Groapa e adanca, pamantul e ud si de un negru matasos. Nu exista iarba in jur, nici flori. Pamantul e primitor, e ca si cum te-ar imbratisa dupa o absenta indelungata.
Visul se termina cand bulgarii de pamant imi acopera ochii. Atunci ma trezesc de fiecare data. Calma.

17 aug. 2009

6 aug. 2009

Oh, come' on....


Două vorbe să-ţi mai zic...cred că oricum or să fie mult mai multe dar ...DAR!

M-am tot gândit dacă să scriu sau nu, defapt problema nu cred că rezidă în această mică alegere ci cu ce s-ar schimba lucrurile dacă într-adevăr m-aş apuca, din nou, să scriu despre defecte. Tăcere sau ample comentarii ?!

Din fericire sau din păcate (nu ştiu exact ce şi cum, nu pentru că nu mi-aş fi dat seama ce efect ar avea asupra mea ci pentru că decid să mă situez în incertitudine, motivul este evident ergo nu mă apuc să detaliez) reuşesc să citesc oamenii destul de bine. Trecând peste privirile lor de ‘eu fac ceva ce tu nu ai să afli niciodată’ sau mai ştiu eu ce slogan aflat încă în stadiul de pubertate literară, există comportamente (dragele de ele?!) ce îmi repugnă şi ca atare refuz cu vehemenţă în a lua parte la orice acţiuni ce derivă din suma deciziilor efectuate de aceşti stimabili posesori, fie ei bărbaţi sau femei.

De obicei consider că este vorba de paranoia mea în care tot văd lucruri-detalii-acţiuni nu tocmai normale din punctul de vedere al regulilor sociale pe care spre surprinderea mea încă le admitem ca fiind indispensabile(deşi le încălcam cu desăvârşire), după care reuşesc să îmi clarific imaginea de ansamblu nu tocmai plăcută dar adevărată deci nu fracţionată-falsificată de mintea-mi bolnavă.

E foarte ciudat cum realitatea se aşază pe vârful nasului tău şi stă aşa..aşteptându-te să dai cu mâna, toată această acţiune în speranţa că poate ai să simţi că nu face parte tocmai din realitatea dezirabilă ci e o anormalitate care trebuieşte corectată. Revenind...

Dualitatea omului care trece peste limitele unei coloane vertebrale mă scârbeşte. Iniţial aştept o perioadă (nu foarte mult) pentru a vedea dacă într-adevăr omuleţul respectiv chiar se pretează la aşa ceva ca mai apoi să acţionez. De cele mai multe ori sunt luată de fraieră care acceptă orice compromis, indiferent de natura lui (cel puţin în primă fază). Urăsc asta deşi, de obicei, îi las să joace rolul enigmaticului personaj (uneori devine chiar hilar). După care (cred că este şi evident) mă plictisesc teribil având în vedere că este vorba despre acelaşi personaj, cu acelaşi rol... numai faţa se schimbă. Urmează bineînţeles seria minutelor în care respectivii dau din colţ în colţ şi nu ştiu exact când şi cum m-am schimbat şi mai ales de ce?! pentru că deh! eu nu le-am aflat strategia(yeah, right o_O ). Şi uite aşa, sistematic, în funcţie de purul meu chef fie ieşi din raza mea (pentru că nu are rost să mă complic) fie mă vezi zilnic înaintea ochilor deşi fizic nu sunt lângă tine. Aleg prima variantă de obicei din lene.

Tu, da tu! Ai greşit teribil în alegerea persoanei pe care vrei să o calci! Zic şi de ce? Ia ghici!




p.s. wanna play?!

27 iul. 2009

şi Tiranului o să îi fie frig..

Aştept Noaptea în fiecare noapte ca o salvare continuă şi sigură. Iar în aste nopţi mi-am format un obicei fastidios de a urmări mişcările unei mâini invizibile ce se strecoară de fiecare dată deasupra norilor şi îi prinde-n pumn, lăsându-i sadic să dănţuiască într-o continuă horă a ielelor. Mirosul dispare , urechile se-nfundă şi tot ce se petrece în jur devine un nonsens. Şi e ciudat cum viaţa îşi apară dreptul de a te poseda în astfel de momente, cum caută un trup în care să îşi înfingă venele, e ciudat că în nonsens apare sentimentul de frică şi de abia atunci ai vrea să lupţi. Numai că lupta este una pe viaţă şi pe moarte în care psihicul devine victimă colaterală. Dar oarecum e bine, ai măcar viaţă, chiar crezi că ar mai conta şi ce gândeşti?!


De ce nu ai vrea să lupţi atunci când ţi-e bine, de ce atunci refuzi cu îndârjire să îţi afli vreun scop? De ce trebuie să apară nonsensul şi atunci de abia să afli că nu ştii ceea ce vrei. În nonsens, viaţa se luptă cu ea însăşi, se contrazice pe sine şi te aduce pe tine, muritorul, sacrificiu pe altarul orgoliului. Nu, nu caut scuze omului şi nu caut vinovaţi mai vinovaţi decât fiinţa umană.


Viaţa se chinuie să îţi arate cum să o apreciezi, cum să îi faci loc mereu în corp şi să stea pe piedestalul Nemuririi. De fiecare dată când ţi-e greu, când ai mai avea puţin şi ai scăpa de ea, atunci se trezeşte mereu cineva să îţi dea sfatul demonic "e greu acum, dar totul se întâmplă pentru a aprecia mai târziu ceea ce e bun şi frumos".Şi nu ştiu cum momentele astea dificile sunt din ce în ce mai multe. Ce ştii tu ce e bun şi frumos pentru mine? De unde şi până unde bunăvoinţa asta gratuită? Nu-i nimic, acest sfat îl voi pasa într-un final înapoi stăpânului şi aluia care stăpân l-a făcut. Aştept momentul crucial şi îl aştept nu pentru că ar fi vreo salvare indecentă ci pentru ca ochii să vadă o faţă, o singură faţă.


Şi miroase-a suflet,

suflet fără aripi

atârnând cu greu de coaste...

Şi miroase-a moarte...

dulcea viaţa-ntrepătrunsă

de ne-simţire...

Şi miroase-a cadavru!

ce urgie omenească

demnă de un trup...

(octombrie, 2006)

23 iul. 2009

Oglindă, oglinjoară, cine-i...?





You don't have the power to upset me. You don't matter enough to upset me.


Seamănă din ce în ce mai mult cu dictonul pe care mi l-am ales cu aproape 2 ani în urmă. E atât de puternic la exterior încât ar reuşi probabil să ridice şi acum indicii unui psihic ajuns la saturaţie în ceea ce priveşte realitatea. Ei bine, nu cred că ăsta ar fi singurul motiv pentru care ne-am alege într-un final un astfel de călăuzitor şi nici nu atinge punctul pe care azi aş vrea să-l văd pus pe tapet şi ţintuit până când se clarifică total.

Motivul pe care l-am ales este "secretul". ACEL secret pe care îl ascunzi de când ai aflat că lumea e rea şi e acordată după principiul "cât timp nu dau prea mult de la mine, totul e OK!". E vorba despre o artă cameleonică minuţios detaliată de păţiţi în diferitele discursuri apoteotice, cu o vână retorică disimulată perfect. E ARTĂ!

Ascunzişul e în vogă! E ceea ce se poartă ! Iar trendurile, după cum ştim, trebuiesc respectate. Şi atunci, un văl teatral aşezat peste psihic şi o privire glumeaţă mereu te ajută! Faptul că ai fi trist sau că ai avea probleme nu interesează pe nimeni. Cred că până la urmă ăsta e şi faptul cel mai dezamăgitor din toată povestea asta. Lumea a ajuns să nu te mai accepte fără mască. Vorbim aici despre un accesoriu de neînlocuit, despre o luptă de supravieţuire în care îţi eşti propriul duşman şi până la urmă şi cel mai puternic. Ştii de ce? Bănuieşti? Hai să îţi zic eu, nu de alta, dar nu vreau să ajungi la o altă concluzie total diferită de a mea şi să cazi din nou în porţiunea neasfaltată din care tocmai încerc să te scot. Îţi eşti cel mai mare duşman pentru că deşi refuzi să îţi spui secretul celorlalţi, TU (da, tu!) îl ştii. Da, e ca şi cum aţi fi doi/două.

Te ştiu, te-am văzut şi ieri cu acelaşi zâmbet superb de om convins că astăzi trebuie să reuşească, cu aceleaşi gesturi, puţin cam nesigure din punctul meu de vedere. Cine şi-ar atinge mereu pantalonii înainte de a zice ceva, cine ar căuta cu disperare nişte ochi atenţi la propria persoană astfel încât să nu se simtă stingher de fiecare dată când deschide gura; cine şi-ar potrivi de sute de ori părul, când cu mâna dreaptă când cu stânga; cine ar avea noduri în stomac de fiecare dată când simte că nu mai are nimic de zis; cine ar încerca o poziţie mai confortabilă a picioarelor sub o masă şi aşa mică pentru orgolii şi comportamente fals-gentile; cine ar fixa un punct din neantul ce brusc devine atât de cunoscut, atât de palpabil, ca şi cum ai avea o portocală în faţa ochilor şi i-ai putea desface fiecare felie în parte, iar tot acest proces ar avea un impact major asupra sinapselor emiţătoare de energie cerebrală. Cine? ( e doar un efect retoric alocat discursului meu, pentru a da un plus de je ne sais quoi). Îţi voi curma eu suferinţa, eşti iarăşi TU ! Te miră? Acum sincer, te miră? Ştiam eu.

Continuă să crezi că eşti puternic, te rog continuă, pentru că printre oameni de genul ăsta e uşor să trăieşti. E uşor să le serveşti ceea ce vor, e uşor să îi priveşti în ochi,vezi din start ce îi frământă ! Masca vă face simpli. Secretul vă face simpli şi vă uneşte într-o ligă uşor de recunoscut şi întreţinut!

Aş vrea o încheiere dar mi-e frică. Subiectul nu este epuizat şi atunci a-i ataşa o concluzie ar însemna să îngrop la loc ceea ce cu greu am reuşit să scot! Dar îţi zic ţie, numai ţie celui ce mă citeşti : You don't have the power to upset me. You don't matter enough to upset me.

Cum îţi place oglinda ?


21 iul. 2009

lucru' (m)anual




S-ar zice că am reuşit să îmi modific template-ul pentru blog (aici includ şi toate setările ce trebuiau înfăptuite pentru blogroll, linkuri, datele despre cei ce îmi tot calcă pragul şi alte cele). Mi-a ajuns, oficial, până peste gât cu toate setările astea şi deşi mi-am promis că nu voi mai schimba nimic la el ,iote că mă pune ăla cu corniţe ascuţite de răutate să modific again şi again. Concluzie: nu mai fac promisiuni de genul ăsta.
Cu toate astea însă am reuşit să îmi dau seama că sunt foarte pretenţioasă. Mai mult decât atât, faptul că aş fi aşa nu e o problemă majoră, dar eu reuşeşc întotdeauna să îmi duc stările/sentimentele la un paroxism incredibil. Incredibil chiar şi pentru mine (uneori, doar uneori). Deţin performanţa de a fi schimbat de 20 şi ceva de ori template-ul pentru acest mirific blog în doar câteva ore, nu înainte însă de a fi căutat-salvat-umplut desktop cu enşpe mii de posibile/probabile/incerte foldere cu documente de .xml. Iar ca totul să fie "just wonderful" , a trebuit să mai şi fac modificări de html în el ( şi nu agreez sub nicio formă să mă apuc acum de programare- oh well, bummer!!!). Este o zi mirobolantă în care sărăcuţul neuronul meu ajunge până la jumătatea flotării după care zice : Stop cadru! M-a luat un cârcel! Urmează dubla care-i-o-fi-numărul!!!

changes in my blog....

m-au apucat dorintele de schimbare si bineinteles ca orice femeie normala, nu ma pot decide. Variantele sunt mult prea multe iar eu sunt din ce in ce mai indecisa ....uffff




help

20 iul. 2009

In search of a hero




Sunt în căutare de eroi. Nu, nu vreau personaje de poveste, nu vreau caricaturi din reviste sau din ziarele tabloidizate, nu vreau minciuni, nu vreau puteri supranaturale alocate unor zâmbete largi , uimitor de albe. Vreau oameni adevăraţi care să mă facă să simt că într-adevăr se merită să mai duci o luptă în ziua de azi, indiferent de inamic fie el trafic infernal, fie oameni ce au uitat să fie oameni, fie imagini ce şochează prin duritate sau vulgaritate, fie.., fie… ş.a.m.d.
Vreau eroul meu personal care să îşi asume răspunderea unei acţiuni zilnice de încurajare psihico-morală. Vreau un erou simplu cu o vocaţie cât se poate de complicată.Nu am pretenţii în ceea ce priveşte fizicul, costumaţia, ochii sau mai ştiu eu ce calităţi ce îşi fac simţită prezenţa doar la nivel empiric. Vreau un erou al gândului bun şi al faptei nevăzute.
Vreau eroi pentru toată lumea …caut eroi pentru toată lumea, dar mai ales pentru mine.

Ai văzut vreun erou recent ?
Caut

sursa poza










later edit : mi-am adus aminte de această piesă ce se potriveşte perfect:)

13 iul. 2009

have you ever?

...e ca şi cum te-ai plimba pe o stradă ce nu are nume, ce nu e înregistrată pe o hartă. Nu are nimic comun cu tine şi niciodată nu o să ţi se pară cunoscută indiferent de câte ori ţi-ai îndrepta pasul nebun spre ea.
E strada ce întotdeauna e luminată şi cu toate astea nu reuşeşti să vezi umbre a ceea ce există odată cu ea. Are acea lumină ce orbeşte şi stârneşte durerea fizică. E lumina care nu îţi ghidează paşii dar te lasă să îi vezi. E o armă de tortură aproape perfectă.
E strada ce de cele mai multe ori ţi se pare interminabilă, ce nu are înfundături,nu are semne de circulaţie şi întotdeauna îţi prezintă o răscruce.
E o stradă blestemată şi pavajul ei e călcat de mulţi.
E strada de care nu scapi nici măcar în vise.
E..ahh...odioasă.
Merg la pas. E aceeaşi stradă de care tot vorbesc. Are acel mister care deşi îţi face rău nu te poţi dezlipi atât de uşor. Simţi durerea cum urcă, folosind parcă fiecare venă,spre antebraţul pus proptea la ochi ca defensivă ineficace, cum se dovedeşte de astă dată. Picioarele ţi se îngreunează spre cedare, o acţiune ce nu se termină totuşi niciodată ci, mai mult, se prelungeşte ajungând să fie o parte din tine, din reacţiile naturale ale corpului. Încep să aud sunetul clapelor unui pian ruginit...ahh..amintirile îmi sacadează timpanul rupt de şoaptele cotidiene. E din ce în ce mai aproape, zbiară.
Îţi continui paşii..1300, 1301, 1302, 1303...case ce îşi găsesc sprijinul pe alte case, giganţi de metal şi piatră ce tânjesc spre pământ, copaci din hârtie şi oameni de carton. Biserica, de pe un colţ oarecare, e aceeaşi cu toate celelalte, de pe colţuri adiacente, e crăpată în interior, pridvorul cunoaşte doar picturi afumate de lumânări de ceară industrială, iar clopotul stă azi lângă ea (nu-mi aduc aminte să fi stat cândva în turlă) şi îşi prelungeşte dangătul în pământ, ca un cântec vechi de ţăran. Vibraţiile lui te aduc într-o stare de agonie cerebrală, îţi poţi simţi ochii roşii.
...1500, 1501, 1502, 1503, 1504...multe laterale, multe adiacente, aceeaşi oameni de carton...fără pietre minuscule pe şosea, pe trotuar, doar praf. Plimbarea nu ia niciodată sfârşit, e turneul de mare fiţă a oamenilor normali. E bulevardul plin de opinii neexprimate şi lăsate să mustească în frustrări, e bulevardul căinilor ce muşcă mereu dar niciodată nu latră ca să avertizeze. E bulevardul care te doare.
Chiar de alergi...nu îţi ajută. E ca şi cum ai încerca să scapi de ploaie alergând, dar nu îţi dai seama că picurii mai tare or să ţi se abată pe haine, ca nişte canini ascuţiţi îţi vor ataca textilele şi mai apoi pielea prea albă din cauza inocenţei.
Uşile sunt închise pe principiul –avem, dar nu de dat şi mai ales, nu pentru tine-. Nu se deschid nici dacă baţi în ele, nici dacă strigi după ajutor. Sunt uşi ce par mai degrabă a ascunde cripte atât de vechi. Sunt scări ce ar trebui să nu le urci niciodată…

8 iul. 2009

demisionez




Demisionez, demisionez ca mulţi alţii, din funcţia de adult pe care o am de la o vreme şi care nu mi-a adus ce am vrut. Ştiu că gestul meu e unul laş, dar vreau să demisionez din viaţa asta pentru o perioadă, să îmi revin şi poate, cine ştie, o să îmi revină şi pofta de această slujbă. Momentan demisionez. Copil nu vreau să fiu, pentru că nu pot, nu aş mai fi eu. Şi când am fost copil tot adult am fost. Ce ciudat e sentimentul că nu ai unde să evadezi…
Demisionez şi va fi bine. Peste ani va fi bine cum a mai fost. Acum e mai rău dar va fi bine, va fi bine pentru toţi, noi ce nădăjduim încă în ziua de mâine, noi ce numărăm fiece zi din calendar în speranţa că ne va da un număr magic ce va deschide porţile fericirii.
Treci vreme mai repede şi scrie în răbojul tău că mi-ai rămas datoare cu o iubire mare pe care trebuie să o am. Adună praf pe ea şi ţine-o bine pentru momentul perfect. Să nu-i dai drumul chiar de te-a ruga pentru că îmi eşti datoare! Şi ştii că eu nu uit niciodată!



you are not alone, do you know?

5 iul. 2009

where do we draw the line?

Cum ar fi să nu mai simţi? Cum ar fi să poţi păşi fără frica unei amintiri? Cum ai putea, când te simţi epuizat, când pe oriunde mergi îţi aduci aminte de acel lucru?
Zâmbetul e fals şi puţini sunt cei ce îşi dau seama, râsul e fals şi puţini îşi dau seama, privirea ţi-e rece, impenetrabilă, dureroasă şi nimeni şi nimic nu îţi poate readuce inima înapoi, când tu singur ţi-ai îngropat sufletul de viu în pâmântul gesturilor şi vorbelor ce l-au zămislit.
Soarele te arde, îţi arde faţa doar-doar te vei uita la el, numai că tu, ochii tăi, văd asfaltul muiat în păreri şi braţele ce ritmează aerul. E sec.
Bucuriile mici nu îţi mai sunt de ajuns, nu că ar fi fost vreodată. Bucuriile mici nu te eliberează, nu îţi dau un imbold ci mai rău parcă te afundă. Cu cât sunt mai multe cu atât revenirea e mai dureroasă.
Gândeşti? Păcat.
Rememorezi? Păcat strigător la cer.




Hai, blochează-ţi amintirile! Încearcă şi te vei lovi de un zid şi mai mare-propria indiferenţă, propria răceala. Asta probabil doare cel mai tare pentru că e chiar a ta, tu singur îţi maltratezi gândurile şi corpul cu ea. Da, ştiu. "Nu există –nu pot-, există –nu vreau- ! Te complici, nu merită, uită!"
Să te doară pe tine aşa şi mai vorbim, dar să te doară până la oase, să simţi cum îţi arde pielea, să simţi cum sufletul îşi dă propriul duh în acelaşi timp cu ultima bătaie a inimii, să simţi ca vrei să respiri şi că al tău corp nu mai vrea să primească aerul. Să vrei şi să nu poţi. Să fii paralizat. Să fii paralizat în acelaşi timp cu mine şi în momentul ală să îmi dai sfaturi ! Atunci să îmi zici că nu există –nu pot- ! Doar atunci , doar atunci să deschizi gura ! Am să aştept ! Am să îmi port durerea până atunci doar pentru tine !





Azi taci ! Taci ! Mi-e atât de lehamite de cuvintele tale ! Sunt aici. Uite-mă! Nu am murit! Asta credeai? Durerea asta nu m-a omorât dar nici puternică nu m-a făcut ci mi-a schilodit inima şi gândurile! Ceea ce sunt, sunt graţie eforturilor intense depuse de tine! Da, tu eşti de vină! Chiar de vorbeşti şi încerci să scapi de sentimentul de vină pe care ţi l-am lăsat pe veci, nu mă interesează !RECE !







…şi totuşi …încă te…





4 iul. 2009

je suis...je ne suis pas

E a doua oară când încerc să scriu ceva pe ziua de azi...
Întotdeauna, înainte de a începe să scriu ceva, stau în faţa unei coli albe şi lipsite de gânduri reci, dureroase şi mă gândesc cum am să o schimonosesc, cum am să îi întorc vârfurile la fiecare idee ce nu îmi iese aşa cum ar trebui; un proces atât de sadic în care foaia stă şi aşteaptă toate mişcările mele ca şi cum i-ar face plăcere.
Azi nu e nimic nou, niciodată nu este nimic nou , e prea vechi ca să poată fi amintit, şi dacă ar fi nou nu ar trebui eu să mă chinui să scriu ceva ci s-ar afla din presă.
Şi ce dacă vrei să îmi vezi faţa cea uda de lacrimile ce îşi tot fac drum printre toţi porii desfăcuţi de vreme şi de timp? Şi ce dacă lumea există şi ce dacă viaţa te scoate din sărite? Şi ce dacă îţi tot vine să faci salturi mortale de pe marginea unei lame fine de oţel?
Ei?Şi ce dacă?
Nu am nimic nou, toate se repetă.
Eu? Eu ce? Ce vrei să îţi zic? Că totul e bine, că nu contează ce s-a întâmplat? Nu! "Nu" la toate!


Voltaj - Vara trecuta (ploua) V8
Asculta mai multe audio Diverse

1 iul. 2009

franturi...

Cum sa scrii despre iubiri neimplinite cand “mereu” isi umezeste mainile a bucurie?
Cum sa scrii despre iubire in general atunci cand poti iubi doar individul si nu gloata?
Cum sa scrii despre iubire cand toata lumea vorbeste despre iubire?
Cum sa scrii despre iubire cand simplul cuvant rostit iti suna a cliseu?
Cum sa scrii despre iubirea neimplinita cand inima iti vorbeste atat de clar si iti replica: “Nu esti tu!”
Cum sa scrii despre ceea ce nu stii sa vorbesti, si asta nu pentru ca nu ai invatat ci pentru ca ti se pare atat de mult, incat nu ai termina niciodata?
Cum sa scrii despre iubire cand ochii iti cerceteaza sufletul, de mult uitat intr-un raft, pe-o etajera?
Cum sa scrii despre iubire cand tot ceea ce vrei este sa traiesti si nu sa te gandesti la ceea ce aduce durere?
Cum sa scrii despre iubire cand parca vezi viitorul si singurul lucrul ce ti-l aduce este singuratate?
Cum?Cum ai putea sa faci lucruri macabre cand lumea e frumoasa? Dar oare e frumoasa asa cum toti vor sa o vada? Cum sa spui ca e frumos cand tu zgarai de atata timp doar suprafata si interiorul ramane mereu de negasit? Sa fi facut schimb interiorul cu suprafata si de aceea e atat de greu sa mai gasesti esenta?

***


.... de ce mainile isi sacadeaza mereu lumile pentru a scrie povesti? ...de ce viteza pare sa isi domoleasca temperamentul atunci cand te uiti atent la obiectul ce se misca? ..de ce ploaia uneori bate in geam doar ca sa anunte necazuri?...de ce fluturii ce nu isi mai gasesc locul in crisalide apar doar in stomac?.. de ce frunzele cad tocmai atunci cand sunt mai frumoase?... de ce vantul bate intotdeauna in directia fetei tale, atunci cand esti trist?.. de ce imaginea se clarifica de abia atunci cand ochii ti-s in lacrimi? ...de ce soarele ti se pare atat de mic atunci cand iubesti?...de ce atunci cand Chopin canta, lumea devine melancolica?...de ce muzica se insinueaza in suflete mai inainte ca inima sa le vrea?... de ce merele intotdeauna cad in jos?...de ce e atat de simplu sa scrii lucruri vrute si nevrute si e atat de greu sa legi un nod de cravata in mai putinde 1 minut? ...de ce miros florile atunci cand esti racit?
Semnele de intrebare nu vor inceta prea curand, semnele de intrebare se ascund mereu in inimi si ganduri doar pentru a-ti da ocupatie cand esti singur in metroul plin. Se ascund pentru ca nu au curaj sa se rosteasca.
Dar, toate au pierdut cate ceva, fie atunci cand s-au nascut(nimbul nemuririi) si-l deplang mereu prin lucruri atat suave (ceea ce le face si mai triste decat sunt), fie pe parcurs, cand si-au dat seama ca lumea ce-o vad e doar un desert intins in care isi gasesc cu greutate locul si importanta.
Iubiri neimplinite zici. Dar ce i-ar trebui iubirii ca sa se implineasca asa cum vrem noi? Daca am reusi sa-i aflam petalele cu secrete? Daca am putea sa strangem in brate sentimentele nenascute si sa le lasam sa cante de abia in ultimul ceas, in care viata e mai puternica, in care bratele incep sa tremure de durere dulce, in care ochii vad mai presus de trup, in care toata lumea se caieste pentru pacatele savarsite, pacate pe care uneori nici macar noi nu le stim, ce-ar fi? Daca toate cate le zic ar prinde constiinta trupului ce ne leaga de omenire ce ar fi? S-ar implini oare iubirea sau am ramane cu o fagaduiala intr-un miez de noapte obscur ca niste copii de prea mult timp ademeniti de izvoare de apa dulce si imagini diafane? Salt mortal in credinta! In propria credinta, in prorpiul suflet sechestrat de un corp ce uneori nu isi mai aduce aminte cati ani fura de la Dumnezeu si pentru ce ii fura..
***
Sufletele se topesc la auzul promisiunii; imagineaza, viseaza, isi pierd din caracterul ce zi de zi ii invaluie in mantia-i serena, acela care ajunge de multe ori trist, indurerat, cu dorinte vitrege de schingiuire a sentimenelor unei iubiri neimplinite. Si daca Sufletul nu va putea de fiecare data sa isi coase carotida?.

***

Iubirile neimplinite sunt frumoase, nu apuca sa fie stricate de lume ci traiesc prin ele, se ascund de lume si de cuvinte si salasluiesc doar in suflete. Promisiunile nu ar trebui sa ajunga niciodata langa cuvantul iubire, pentru ca acesta din urma are nevoie de acte de credinta si nu de minciuni dulci. Iubirile neimplinite ajung asa din cauza promisiunilor neimplinite...

Final fericit? Nu reusesc sa imi imaginez finaluri fericite probabil pentru ca sunt mai rationala, mai mult decat trebuie uneori. Defect? Probabil. Ma ajuta? Uneori. Doare? Bineinteles. Cat o sa mai dureze asta? Pentru totdeauna. De ce? Cine stie

29 iun. 2009

poveste

Azi nu ! Azi nu te mai întrebi cu ce-ai greşit, azi nu mai vrei să ştii de nori şi ploi.
Râmân doar doi, un El şi-o Ea, măşti a doi actori pe scena unei vieţi.

El- un june cu fruntea albă şi-o inimă-n desagă, dar niciodată hotărât
Ea- o fată cu ochii complicaţi de nori şi gânduri, prea hotărâtă s-ar părea


Ei se-ndrăgostesc unul de celălalt.

El Te iubesc!
Ea E prea devreme! Nu spune ceea ce nu simţi!
El Minţi ! Nu are cum să fie-adevărat! Te iubesc!
Ea Glumeşti !

mai trece-un timp…

El Te iubesc, dragostea mea!
Ea Şi eu te iubesc, te iubesc cum n-am iubit şi nici nu voi iubi!
El Ţi-aduci aminte...?
Ea Toate imi aduc aminte şi toate mă-amintesc! Dar tu?
El Doar visele m-au ajutat!

şi iarăşi timpul se-noadă, îşi trimite spinii către lume şi oglindă...

Ea Te iubesc, puiul meu! Dar, de va veni o vreme când altceva ai să-ţi doreşti, să-mi zici, din calea ta eu mă voi da! Promit!
El Te iubesc, te iubesc enorm! Promit! Dar de va veni şi la tine vremea asta să-mi zici!
Ea Nu va veni. O singură dată eu iubesc.
El Nu minţi!
Ea Tu nu mă crezi?
El Nu ai de unde să ştii ceea ce va fi!
Ea Îţi spun ceste lucruri pentru că mă ştiu! De va fi să fie, eu nu voi mai iubi!
El Draga mea…


şi trece timpul…
şi se obişnuiesc…
Ea pleacă
El rămâne
Şi totuşi ei vorbesc zilnic
El Te iubesc!
Ea Te iubesc!

şi se iubesc şi se adoră şi se vor...
şi se au şi lunile trec....
până la ....
prima dată când el nu îi mai trimite mesaje...
prima dată când ar fi trebuit să sune şi n-a sunat...
prima dată când nu i-a mai zis – Te iubesc...

De ce-uri?
Pentru că-uri!
Nu se poate!
Ba da! Ba nu!

Şi totuşi

Ea Te iubesc!
El Şi eu te iubesc! Dar...
Ea Ce s-a întâmplat? Vorbeşte-mi! Te rog!
El Nu-i nimic! Stai liniştită! O să îmi treacă! Nu pune întrebări!
Ea Dar....
El Niciun Dar! Aşteaptă! Va fi bine pentru amândoi!
Ea ...


Şi timpul trece....

Ea Ce e cu tine? Vorbeşte-mi! Fă ceva!
El Nu e nimic! Înţelege!
Ea Se întâmplă ceva şi tu nu vrei să-mi zici!
Mă mai vrei?
El Nu e vorba de asta!
....
Ea Spune-mi, ce sunt eu pentru tine? Ce rol am eu în viaţa ta ?
El Ţin la tine enorm, eşti printre primele persoane din viaţa mea !
Ea Şi-atunci? Vorbeşte cu mine! Ce se întâmplă?
El Nu e nimic! Lasă-mă să îmi rezolv problemele singur!


După un timp...

El o sărută.
Ea îl sărută.
Mi-a fost dor!
Şi mie!

El Sunt o piedică în viaţa ta!
Ea Nu e adevărat! Ce îţi veni? Te iubesc!
El Nu mai ştiu ce vreau! Nici de la tine, nici de la viaţă ! Nu mă mai înţeleg nici eu ! Mă cert cu toată lumea ! Nu vreau să îţi fac rău !
Ea Ce înseamnă asta ?
El Cel mai bine ar fi să fim prieteni ! Să îmi fii prietena cea mai bună! Tu mă înţelegi! Cu tine pot vorbi!
Ea Ţi-am dat totul, nu mai am ce să îţi mai dau! Iubirea pe care ţi-o port nu se poate rezuma la o prietenie! Nu te pot ţine de mână cât ai să fii cu alta!
El Dar eu nu am nevoie de alta!
Ea Şi-atunci?
El ....

timpul trece

El Încă nu..
Ea M-am săturat! Până aici! S-a terminat! Nu mă mai căuta, pentru tine eu nu mai exist!
El Dar eu cu cine mai vorbesc ? Rămâi prietenă!
Ea Nu pot!
El Nu vrei! Tu poţi tot!
Ea Nu pot!
El Vrei să mă loveşti? Accept!
Ea Cum să dau în tine cu mâna asta când ea, tot ce a ştiut să facă e să îţi mângaie chipul?
El ...


--- şi se termină
El o mai caută ceva timp după care se plictisi
Ea plânge, încearcă să uite..
El îi păstrează pozele
Ea şterge tot ce îi aduce aminte de el
El ia la rând o altă femeie..şi o alta....şi o alta...
Ea nu mai suportă să fie atinsă de alţi bărbaţi...
şi se termină---




____________________
Citisem candva o poveste asemanatoare si acum imi pare rau ca nu mai stiu unde e sa pot sa dau un link. Oricum , povestea respectiva nu era a mea....





27 iun. 2009

hai pa

Nu mai cred in povesti, nu mai am timp sa cred in povestile ce mi se spun seara de seara, la ureche, de oameni ce nu isi mai gasesc locul in lumea asta. Sunt satula de povestile altora, sunt satula de povestile ce le port in spate ca o povara ce isi extinde sacii pe verticala deasupra spatelui meu.
Vorbele au inceput sa dispara, sa intre pe o ureche si sa iasa pe cealalta, iar drumul de la una la alta e la fel de scurt ca o secunda: nu ramane nimic.Toti vorbim, toti avem vorbe de zis, vorbele ne-au ramas atat de aproape din vremuri indepartate incat si atunci cand nu avem ce face, vorbim.

17 iun. 2009

areta awai tsubasa

Cum să începi o poveste de la sfârşit? De ce ai începe o poveste tocmai de acolo? Dacă aş şti- dacă mi-aş putea imagina că sufletul mi se poate dezlipi de corp şi minte şi s’ar putea aşeza cuminte pe o lamă de microscop- totul ar fi mai uşor, pentru că aşa aş şti.
- Pământul ţi-e mormânt acum, Gândule! Ceea ce poate ai fi ştiut cândva azi e şters, ceea ce poate ai fi mişcat latent în suflet, acum e stana de piatră de la care a plecat. Nu e nimic ce să fi rămas pe veci, nu e nimic care să îţi marcheze prezenţa în acest Ev, nu e nimic şi nimicul e prea nimic pentru a-şi aduce aminte de tine. Mori, mori cu toate zilele ce trec peste tine, mori cu tot timpul tău pe care îl renegi de fiecare dată când uiţi sau îţi aduci aminte prea târziu. Mori şi simţi cum mori, mori şi ai vrea să mori mai repede pentru că te doare, dar timpul nu îţi mai e părtaş la faptă.
- Ai murit? Răspunde-mi! Ai murit? Ai reuşit să mori în zile şi nopţi?
- Eşti aici. Cine te-a adus aici păcat şi-a luat asupra sufletului său!
- Ai murit? Răspunde-mi!
...ţipătul e surd, îl simţi în tâmple ca un cuţit ce taie cartilajul , îţi seceră trupul ca şi cum ar fi din ceară, te-aduce aproape de somn ca mai apoi să te trezească brusc cu tăieturi…
- Ai venit să plângi? Nu te vreau aici, nu am nevoie de tine aici. Înţelege păcatul şi lasă-l să crească până la zenit. Nu e loc pentru tine şi lacrimile tale.
- Ai murit ? Te văd. Ai simţit?
- Iartă Tu cel ce ai vrut inimă şi sânge, iartă-l Tu, eu nu pot! Mă aude şi totuşi tace ! Nu vrea să vadă ! Crimă, e crimă ! Toţi văd, eu simt, el tace ! Unde-i justiţia ? Unde eşti ?
- Nu a murit, nu vrea să moară..



va urma...

15 iun. 2009

I+mobili

Pe stradă-ncărnat,
un soare dilatat: baieti şi fete,cupluri.

Între-rupere lingvistică
cocoşi proliferează,la trecerea
voluptăţii fragede chicotind o "mică".

Emancipaţi-acu-i in ţigaretă,instinct,
în cuvinte NE-oblojite ce
revendic-o reală libertate.

..şi spaţiu-i organic ocupat,
c-o dezordine armonico-volitivă...

............

nu voi fi eul critic vehement!
Aripi "îngerilor decăzuţi",
ma rog
sa crească.

mereu un verbal veşnic îndrăgostit
copii de azi evoca
junimea cerească.

14 iun. 2009

trapped


Ce-i azi de ii spunem “azi”? Ce mi-e azi de nu vreau să ştiu de mâine? Piticii mei şoptesc că-s prea multe- simple, complicate, balansate, fără cap şi fără coadă, fără chip şi urme, fără…
E azi pentru că ii spun Eu azi şi pentru că Eu cred că e azi, deci nu mâine şi s-ar putea ca mâine să îmi fie tot azi, fără nici un motiv anume. Mâine e înfricoşător de asemănător cu azi, aceleaşi ore, paşii-s la fel, privirea- un amestec ciudat de mentă şi pelin. Mâine e azi. Ba nu, mâine va fi ieri ca in fiecare azi care e mâine şi devine ieri.
Mi-e poftă de ieri-ul trecut care a fost cândva azi înainte de a fi un mâine sufocat de păreri şi gânduri ascunse de realitate

10 iun. 2009

Noaptea Galeriilor 2009


Noaptea Alba a Galeriilor 2009 reuneste un numar record de spatii participante din Bucuresti, dublu fata de precedenta editie. In noaptea de 12 spre 13 iunie, douzeci si opt de galerii, ateliere, centre de arta contemporana sau spatii alternative vor fi deschise publicului larg incepand cu ora 19:00 pana dimineata la ora 4. Peste optzeci de artisti expun sau performeaza in timpul acestui adevarat maraton de arta/ cultura contemporana, de la formule consacrate pana la cele mai neconventionale reprezentari.

Expozitii de desen sau pictura, instalatii, arta video, expozitii foto, lansarea unei arhive digitale, concerte, proiectii de filme, performance- uri, jocuri in aer
liber si alte animatii culturale sunt puse la cale special pentru noaptea de 12/13 iunie. Programul complet precum si o harta a traseului cultural propus pot fi consultate on-line pe www.noapteagaleriilor.ro.
Ca si anul trecut organizatorii au conceput si un parcurs cu bicicleta pentru
cei interesati.

Arta contemporana se va vedea peste tot: in cladiri - monumente de arhitectura (The Art Society), in cladiri care au fost salvate de la distrugere(The Ark), in spatii cu un trecut recent marcat de perioada comunista (Pavilion Unicredit), dar si din spatii absoult neconventionale, cum sunt garajul transformat in galerie de arta (Paradis Garaj), sufrageria unui bloc (Galeria 29) sau subsolul central al unui fost magazin (Atelier in Tranzitie).



Ceea ce mai aduce nou editia din acest an a Noptii Albe a Galeriilor este extinderea ariei de actiune in spatiul urban, prin asocierea dintre Noaptea Alba a
Galerilor si un alt eveniment cultural cunoscut, proiectul –manifest Street Delivery.



“Ca artist am nevoie de conectare permanenta la audienta careia ma adresez. Noaptea Galeriilor este unul din cele mai importante momente in care se manifesta acest parteneriat intre cei aflati de-o parte si cealalta a unei lucrari.Evenimentul este unul obligatoriu pentru cei ce vor sa ia contact cu arta contemporana romaneasca. Este singura Noapte care coaguleaza intreaga miscare vizibila in arta contemporana - de la cei mai noi si experimentali pana la cei ale caror lucrari se afla in galerii celebre.” a declarat Claudiu Cobilanschi, artist vizual si expozant la NAG # 3.



Anul trecut, Noaptea Alba a Galeriilor a avut pe 23/ 24 mai, cu 14 spatii participante din Bucuresti peste 5000 de vizitatori.

Noaptea Alba a Galeriilor este un eveniment finantat de AFCN – Administratia
Fondului Cultural National si Ministerul Culturii. Partenerii Noptii Albe a Galeriilor sunt:
Muzeul National de Arta Contemporana - MNAC, Kolectiv.ro, Ogilvy. Parteneri
media: 24fun.ro, 24 fun, Academia Catavencu, Gold FM, ZOOM TV, metropotam.ro,
Cocor Media Channel, Modernism.ro, 121.ro